|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Invocă doar puterea care este a ta, chemând elementele sau acele trăsături ale lumii naturale care sunt cel mai aproape de sufletul tău. Aceste puteri te vor ajuta să treci peste rău: puterea soarelui, a lunii, a stelelor şi tot ce aparţine pământului.(...) Nu e nimic înfricoşător în întuneric dacă îl înfrunţi."
"Cel mai mare mister pe care îl oferă universul nu este viaţa, ci măsura. Măsura cuprinde viaţa şi Turnul cuprinde măsura. Copilul, pentru care curiozitatea e pe primul loc, spune: Tati, ce este dincolo de cer? şi tatăl spune: Întunericul spaţiului. Copilul: Ce este dincolo de spaţiu? Tatăl: Galaxia. Copilul: Dincolo de celelalte galaxii? Tatăl: Nimeni nu ştie.
Pricepi? Mărimea ne înfrânge."
Ca un împătimit al cititului, îmi place din când în când să revin la o "mână" de autori ce m-au convins de geniul lor şi care mă determină să cred că, noi oamenii, mai avem încă ceva interesant de spus.
"Experienţa îl învăţase că o răsturnare de situaţie nu era decât un dezechilibru temporar: până şi cele mai oribile evenimente din viaţa lui fuseseră în cele din urmă compensate de noroc. Principiul după care se călăuzea dintotdeauna era concentrat într-un singur cuvânt: naixin. În limba chineză asta însemna "răbdare", dar pentru Strigoi cuvântul avea şi un alt sens. Echivalentul englezesc ar fi fost "toate la timpul lor". Contrabandistul supravieţuise vreme de peste patruzeci de ani tocmai pentru că depăşise greutăţile, pericolele şi suferinţa."
"Maimuţa de piatră" reprezintă o nouă reuşită a seriei Lincoln Rhyme, în care Jeffery Deaver îşi foloseşte întreg arsenalul de scriitor de top, reuşind să capteze atenţia cititorului atât prin povestea în sine, cât şi prin discursurile alternative ce vizează, pe rând, diferite personaje.
"Adevărul era că o îngrozea ziua care o aştepta. Presimţea că i se va întâmpla ceva oribil. Ştiuse acest lucru, de cum deschisese ochii, după un somn agitat, plin de vise. În aer plutea o senzaţie de catastrofă, aşa cum un nor negru de tornadă cade din cer, înainte să ia contact cu pământul şi să distrugă totul în calea lui.
Presimţea acest lucru, dar se simţea neputincioasă. Nell făcea parte integrantă din acel scenariu, era doar o actriţă într-o scenă inevitabilă, care trebuia jucată, care nu putea fi evitată. Din experienţa dobândită de-a lungul anilor şi datorită influenţei lui Gert, Nell ajunsese să înţeleagă că aceea se numea premoniţie."
Ce ai face dacă, în urma unei tragedii ai pierde nu numai omul de lângă tine, ci ai începe şi să pui sub semnul întrebării întrega perioadă petrecută împreună? Şi, în definitiv, putem afirma că ne cunoaştem partenerul/a în cele mai mici amănunte, dincolo de orice îndoială? Nell MacDermott este pusă în faţa acestei dileme şi va avea nevoie de multă răbdare, cercetare şi ajutor, pentru a descurca suspecta situaţie ce i-l prezintă pe Adam, soţul ei, într-o cu totul altă perspectivă.
"Stăteam acolo, fără să scot un sunet, privindu-l pe tata, pe care îl adoram, suspinând şi ţinând lipită de piept fotografia surorii mele moarte, în vreme ce în cameră răsunau pierdut sunetele cutiei muzicale.
Privesc în urmă şi mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă mi-ar fi recut prin minte să alerg în braţele lui şi să las durerea lui să se contopească cu suferinţa mea.(...) De-a lungul anilor am ajuns să înţeleg că, dacă durerea nu este împărtăşită, se dă repede vina pe cei din jur, fiind până la urmă asumată de acela care nu poate să învinuiască pe altcineva."
Atunci când moartea violentă a Andreei, sora mai mare a lui Ellie Cavanaugh, zguduie liniştita comunitate, întreaga viaţă a micuţei Ellie de 7 ani va fi iremediabil schimbată. Astfel că adulta Ellie, reporter de investigaţii, se vede nevoită, peste 22 de ani, să retrăiască tragedia, numai pentru a-l vedea pe criminal pentru totdeauna închis. Ignorând imensele pericole la care se expune, investigaţia ei va dezvălui adevăruri ascunse cu grijă, iar cititorul va fi prins în acest carusel al aventurii, unde răsturnările de situaţie sunt vedete, iar tensiunea este magistral redată de către autoare.
Aventura galactică a lui Jack Morgan, a dragonului său simbiot, Draykos şi a unchiului virtual, Virgil, continuă şi în acest volum. Deşi crescut după principiile unchiului său, Jack dovedeşte că este mai mult decât un hoţ şi un escroc, astfel încât salvarea shontinilor şi a k`dailor devine şi cauza sa, nu numai a lui Draykos. În aceste condiţii, cititorul va fi introdus în lumea mercenarilor plătiţi, şi va constata că lipsurile pot determina oamenii să facă lucruri reprobabile, cum ar fi să-şi vândă copiii pentru a fi instruiţi ca soldaţi. Acţiunea întregii cărţi devine şi mai zbuciumată în clipa când tinerii recruţi sunt prinşi în iureşul luptei, după doar câteva zile de pregătire. Jack, înrolat pentru a obţine informaţii, va constata că onoarea de războinic nu este cea pe care o propăvăduieşte Draykos, şi că, indiferent de partea pe care ar alege-o, tot nu va fi cea dreaptă: "Acum realiza că nu existau tabere bune şi rele.
"Ce vreau! O parte din mine nu vrea decât să fie acasă şi să trăiască liniştită. Dar cealaltă parte, oh, asta-i partea periculoasă. Vreau să pictez ca un prerafaelit, să cânt ca o divă şi să dansez ca Fred Astaire. Vreau să citesc gândurile, să învăţ să-mi placă scoicile. Vreau să mă înalţ la cer ca o rachetă, să escaladez munţii din Nepal, să depăşesc recordul de viteză într-o maşină a mea, proprie, construită după modelul imaginat de mine, să duelez cu o mână la spate. Vreau să înţeleg trecutul şi să văd viitorul. Vreau să-l înving pe Diavolul însuşi într-un joc de noroc. Mai ales să-l înving pe Diavol."
Un trai liniştit şi comod, o slujbă decentă, o familie fericită, ar trebui să fie suficient pentru un om obişnuit. Dar nu şi pentru John Chapel. Acesta pătrunde în lumea impresariatului artistic, iar întâlnirea cu exotica Ixora va însemna începutul sfârşitului pentru banalul tată de familie. Se aruncă în braţele misterioasei femei, neţinând cont nici de ce lasă în urmă şi, nici măcar, de valul de violenţe ce par a o avea ca numitor comun pe Ixora.
"Adevărata inteligenţă este un exerciţiu de sinapsă; constă în a face cu îndrăzneală legături între fapte. În multe ocazii, doi neuroni din ramuri diferite, foarte apropiaţi unul de altul, nu au nevoie decât să-şi creeze o punte care să-i unească pentru a scoate la lumină concluzii noi, surprinzătoare."
"Oamenii nu se nasc buni sau răi. Poate că se nasc cu ambele tendinţe, dar modul în care îţi trăieşti viaţa contează."
Fără a insista asupra subiectului, care, ajunşi la a treia parte a "Instrumentelor Mortale", categoric "ne-a prins" până acum, "Oraşul de Sticlă" este mult mai profundă decât anterioarele părţi, iar eterna luptă a Binelul cu Răul va fi analizată şi expusă extrem de reuşit. Vom pătrunde şi mai adânc în sufletele personajelor şi vom prelua asupra noastră multe din frământările lor. Dinamismul întregii acţiuni şi precipitarea evenimentelor către deznodământul mult aşteptat, vor face din această lectură un mod excelent de evadare, de a-ţi petrece timpul în altă lume. Şi poate că cel mai important mesaj pe care-l va transmite "Oraşul de Sticlă" este să-ţi asculţi inima, chiar şi atunci când totul pare să te contrazică.
"Cum e făcută lumea. Adevărul care te înconjoară, limpede ca lumina zilei. Noaptea e întunecoasă şi plină de spaime, ziua strălucitoare şi frumoasă şi plină de speranţă. Una este neagră. Cealaltă albă. Există gheaţă şi există foc. Ură şi iubire. Amar şi dulce. Bărbat şi femeie. Durere şi încântare. Iarnă şi vară. Rău şi bine. (...) Moarte şi viaţă. Peste tot, contrarii. Peste tot, lupta."
