|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pentru cei care citesc foarte mult şi care au tendinţa să pornească de la premisa că toate sunt la fel, pot spune că această carte reprezintă o surpriză. Este scrisă într-un fel original şi poate fi dată drept exemplu prin faptul că se poate scrie despre sordid şi despre o lume urâtă, a prostituţiei, a asasinilor cruzi şi a dezaxaţilor, cu eleganţă, fără a folosi un limbaj trivial. Este o carte la care ai nevoie de deschidere, concentrare şi poftă de gândire, cu o acţiune sumbră, în care, de cele mai multe ori, triumfă răul, iar binele este o lumânare firavă într-un întuneric beznă. O carte care oferă un credit nemeritat oamenilor răi, susţinând că sunt controlaţi de ceva mai presus decât ei, o carte în care orice ai face trecutul te va prinde din urmă şi-ţi va deforma prezentul, pentru că: "Prezentul este foarte fragil, iar pământul de sub picioarele noastre subţire şi înşelător.
Deşi la prima vedere o simplă carte poliţistă, "Ascultă şi mori!" va surprinde cititorul prin modul de redare a acţiunii, dar şi prin subiect. Discursul este fragmentat, iar "întregul" va fi împărţit în instantanee ce se succed cu repeziciune, alternând scenele din viaţa personală a poliţiştilor cu scene de investigaţie, dar şi cu câte o privire în "teatrul de acţiune" al celui urmărit. Nu se zăboveşte suficient asupra nici unui aspect şi impresia generală este că informaţia îi este "servită" cititorului şi depinde de el ce face cu ea. Modul de interacţiune al infractorului cu poliţia, prin scrisori ce cuprind citate din Shakespeare, anagrame, jocuri de cuvinte, ne face să credem că acest ucigaş este un "client" mai vechi al secţiei 87, ceea ce justifică determinarea obsesivă a tuturor de a-l prinde.
"Răbdare.
Acesta era un joc al aşteptării, nu-i aşa? Măcar atâta înţelegeam şi eu despre evenimentele din seara aceea.(...) Aveam sentimentul că eram un om mort. Momentan, nu vedeam nici o modalitate de ieşire din impas."
Un val de cazuri suspecte de crimă, aparent fără legătură între ele, ajunge în atenţia detectivului Alex Cross care, alături de partenerul şi prietenul său, ne va purta paşii în vâltoarea unor evenimente pe cât de surprinzătoare, pe atât de periculoase. Folosindu-se de carismaticul personaj întâlnit şi în alte romane ale sale, James Patterson va demonstra şi prin această carte că este unul dintre marii scriitori ai genului.
"Simţi aerul rece. Nu era chiar spaimă. Era o înţelegere profundă, o acceptare a faptului că viaţa era mai mult decât ceea ce putea fi văzut, atins, gustat, auzit, mirosit. Era timpul însuşi. Timpul nesfârşit, descris de poeţi şi filosofi, timpul încătuşat de ziduri sau de mâinile celor puternici, timpul desfăcut în bucăţi mici de matematicieni şi oameni de ştiinţă până la nivelul în care fiecare bucăţică primea un nume, un număr, definit de inima vie a unui atom... Şi niciodată înţeles. Îşi dădu seama că timpul nu avea să fie înţeles vreodată pentru că nimeni nu putea înţelege copilul care trăieşte înaintea adultului împărţind acelaşi corp de-a lungul existenţei."
Serena Charters, o tânără atipică provenind dintr-o familie atipică, se vede pusă în pericol chiar de moştenirea ei. Câteva pagini dintr-un manuscris străvechi, "Cartea Învăţaţilor", vor pune în mişcare interesele celor lipsiţi de scrupule, Serena devenind peste noapte ţinta lăcomiei căutătorilor acestei cărţi. Erik North va fi sprijinul Serenei în iureşul întâmplărilor pe care cititorul le va găsi peste măsură de antrenante.
"Era ca un suflet neliniştit care rătăceşte pe malul râului, fără să-l ia nici un luntraş ca să-l poarte dincolo. Am simţit de câteva ori cum e să fii astfel. Să fii bântuit de cei pe care i-ai hrănit. Să fii respins când, pentru prima dată în viaţă, tu eşti cel care are nevoie de ajutor. Să descoperi că eşti scuipat şi că tu, în schimb, nu ai pe cine să scuipi. Gândindu-te, în tăcere, ce trebuie să faci."
"Răul nu se sinchiseşte de amintiri! Trebuia să se înţeleagă că prezentul este mai puternic decât trecutul, iar viitorul încă şi mai puternic.Pentru fiecare om este mai important ceea ce are acum, lucrul la care aspiră acum, decât ceea ce a fost şi s-a dus.(...) Pentru noi toţi, lumea se mişcă prea repede. Nici o tragedie nu ne scapă, orice atrocitate, indiferent unde s-ar întâmpla, ajunge la urechile noastre şi, în cele din urmă, şi la inimile noastre. Dar ni se face lehamite de asemenea ştiri - suntem uluiţi de felul în care se repetă, decepţionaţi pentru că ne considerăm neputincioşi în faţa lor. Aşa că este mai uşor să le ignorăm, să ne facem că n-am auzit, să ne vedem numai de treburile noastre. Aceasta înseamnă însă triumful răului şi, implicit, ruşinea noastră - capitularea."
"Adevărul era că o îngrozea ziua care o aştepta. Presimţea că i se va întâmpla ceva oribil. Ştiuse acest lucru, de cum deschisese ochii, după un somn agitat, plin de vise. În aer plutea o senzaţie de catastrofă, aşa cum un nor negru de tornadă cade din cer, înainte să ia contact cu pământul şi să distrugă totul în calea lui.
Presimţea acest lucru, dar se simţea neputincioasă. Nell făcea parte integrantă din acel scenariu, era doar o actriţă într-o scenă inevitabilă, care trebuia jucată, care nu putea fi evitată. Din experienţa dobândită de-a lungul anilor şi datorită influenţei lui Gert, Nell ajunsese să înţeleagă că aceea se numea premoniţie."
Ce ai face dacă, în urma unei tragedii ai pierde nu numai omul de lângă tine, ci ai începe şi să pui sub semnul întrebării întrega perioadă petrecută împreună? Şi, în definitiv, putem afirma că ne cunoaştem partenerul/a în cele mai mici amănunte, dincolo de orice îndoială? Nell MacDermott este pusă în faţa acestei dileme şi va avea nevoie de multă răbdare, cercetare şi ajutor, pentru a descurca suspecta situaţie ce i-l prezintă pe Adam, soţul ei, într-o cu totul altă perspectivă.
Întâlneşti din când în când câte o carte despre care îţi vine greu să vorbeşti. De ce? Pentru că ai senzaţia că, dacă spui ceva, risipeşti magia. Într-un cuvânt, este vorba despre magia autoarei de a crea o lume atât de detaliată, încât nu îţi poate da decât impresia de real, o descriere atât de amănunţită, încât nu poţi să nu fii parte integrantă a acestei lumi. Despre ce este vorba? Despre Umanitate, pur şi simplu. Despre faptul că, a fi om, înseamnă mult mai mult decât apartenenţa la această specie, despre limitele umanităţii, grosolan încălcate pentru a oferi "Pâine şi Circ", şi despre faptul că, în mijlocul infernului, puţini dintre noi şi-ar mai păstra această firavă umanitate.
Eroina noastră, Katniss, sfidează atât destinul cât şi cruzimea guvernanţilor, demonstrându-le ce înseamnă să fii cu adevărat Om: " Vreau să fac ceva, aici şi acum, ceva care să-i silească să se ruşineze, să se simtă răspunzători, vreau să-i arăt Capitoliului că, indiferent ce-ar face şi ce ne-ar sili să facem, există o parte a fiecărui tribut pe care n-o poate lua în stăpânire.(...) Că şi eu sunt mai mult decât atât."
"Jocurile Foamei" este o carte despre speranţă, dragoste şi prietenie în mijlocul unui coşmar pe care umanitatea este perfect capabilă să-l facă real.
"Aceste obiecte erau singurele lucruri care aparţineau trecutului meu, cu excepţia câtorva amintiri - senzaţii, de fapt - cu o mamă care îmi pieptăna buclele umede, sau mirosul parfumului ei când mă legăna în pat. Citisem odată despre persoane cu membre amputate, şi despre cum aveau ei durere acolo unde fuseseră cândva picioarele sau braţele lor. Erau numite membre-fantomă. Mereu crezusem că acesta era cel mai bun mod de a descrie sentimentele în legătură cu mama mea. Acum, ea nu mai era decât un dor pentru ceva ce avusesem odată, dar pierdut acum."
"Vigor ştia prea bine că Vaticanul era o entitate politică în aceeaşi măsură în care era una spirituală. Şi, în ambele situaţii, existau inamici care încercau să slăbească puterea Sfântului Scaun. Chiar şi astăzi. Preoţii asemenea lui Vigor erau cei care se interpuneau între Vatican şi lume.(...) Imperiile se pot ridica şi prăbuşi. Filozofii veneau şi plecau. Dincolo de toate însă, Vaticanul rămânea statornic, impasibil şi neclintit. Era istorie, timp şi credinţă, toate păstrate în piatră."
Furtul presupuselor moaşte ale celor Trei Magi de la Răsărit, desfăşurat ca un atac terorist şi soldat cu moartea mai multor credincioşi, va declanşa o anchetă multinaţională, ce va implica atât Vaticanul, cât şi Agenţia americană secretă Sigma. Dacă până acum eram obişnuiţi cu romane în care găseam Vaticanul în divergenţă de opinii cu o Societate Secretă, "Harta oaselor" va juxtapune nu una ci chiar trei asemenea societăţi, adâncind astfel suspansul: Curtea Imperială a Dragonului, Ghilda şi Biserica lui Toma.
