Femeia in alb


Autor carte: 
Wilkie Collins
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2002
Traducator: 
Irina Negrea
Femeia in alb de Wilkie Collins  -Carti bune de citit

    "Viaţa mi s-a schimbat brusc! Scopul existenţei a căpătat iarăşi trup, speranţele, temerile, caznele, preocupările şi sacrificiile s-au îndreptat brusc într-o nouă direcţie - iată perspectiva ce mi se deschide acum în faţă, aidoma panoramei largi care îţi desfată ochiul, subit, când ai ajuns în vârf de munte. Mi-am întrerupt povestirea printre umbrele tăcute ale bisericii din Limmeridge, o reiau, cu o săptămână mai târziu, în forfota şi agitaţia unei străzi londoneze."
    Un mister ce învăluie o apariţie stranie, Anne Catherick, o poveste delicată de dragoste între profesorul de desen Walter Hartrightşi Laura Fairlie şi un personaj controversat, Sir Percival Glyde, toate în decorurile unui romantism britanic târziu, vor reprezenta atuurile cărţii "Femeia în alb". Autorul demonstrează ce înseamnă cu adevărat îmbinarea artistică a cuvintelor, fără a avea un stil încărcat sau desuet, şi reuşeşte să creeze şi să susţină atmosfera tensionată pe tot parcursul scrierii. Interesantă este şi abordarea subiectului filtrat prin perspectiva personajelor principale, fără a da impresia de fragmentare.
    Un roman de suspans clasic, "Femeia în alb" va satisface atât pofta cititorului de mister şi adrenalină, cât şi dorinţa de a lectura o scriere fluentă şi maiestuoasă, ce demonstrează că o carte bine scrisă nu va deveni nicicând depăşită.

 





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Drumul spre Ierusalim vol.1 Trilogia Cruciadelor de Jan Guillou  -Carti bune de citit
  • Hotul de carti de Markus Zusak  -Carti bune de citit
  • Povestea Bernardei Soledade, pantera din Sertao de Raimundo Carrero  -Carti bune de citit
  • Golful Havana de Martin Cruz Smith  -Carti bune de citit
  • Implinirea (vol.3 seria Crossfire) de Sylvia Day  -Carti bune de citit
  • Dragostea e capcana diavolului de Hande Altayli  -Carti bune de citit
  • Razbunarea Asasinului (vol. 1,2) - seria Trilogia Farseer 3 de Robin Hobb  -Carti bune de citit
  • Pasiune de Lauren Kate  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.