Anul Scorpionului


Autor carte: 
Michael Hartland
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
1998
Anul Scorpionului de Michael Hartland  -Carti bune de citit

    "...retrocedarea Hong-Kongului actualului regim chinez ar putea fi unul dintre cele mai cumplite dezastre cu care s-a confruntat vreodată ţara dumneavoastră.(...) Uită-te la şuvoiul de talente care părăsesc deja ţara! În ultimii câţiva ani, înainte de nouăzeci şi şapte, toată lumea îşi va da seama că viaţa sub dominaţia Chinei va fi cenuşie, apăsătoare, neplăcută şi poate chiar mult mai rea decât atât. Asupra ţării dumneavoastră se vor face presiuni ca să primească tot mai mulţi refugiaţi. Este posibil ca economia de aici să se părbuşească, legea şi ordinea să nu mai funcţioneze... chiar înainte de venirea chinezilor. Ţara dumneavoastră va fi umilită."
    Plasarea acţiunii reuşitei cărţi de spionaj "Anul scorpionului" în preajma tratativelor de retrocedare a Hong-Kongului regimului chinez, pare cum nu se poate mai potrivită. Interese contradictorii se vor ciocni violent, pe fondul multiplelor frământări interne, iar valul de crime, răpiri, interogări "fără menajamente", va ţine cititorul într-o continuă tensiune. Întreaga acţiune va fi străbătută de goana prinderii spionului numit "Scorpionul", care, până în ultima clipă, îşi va ţine identitatea ascunsă.
    "Anul scorpionului" îţi va plăcea mai ales prin faptul că personajele îşi vor dovedi adevăratul caracter treptat, pentru faptul că vei cunoaşte dedesubturile unei îndeletniciri periculoase, spionajul, dar şi pentru că vei participa la aventuri explozive şi pentru că, în tot acest tumult, personaje ca Sarah, Nick, Luther şi Josie, găsesc timp şi pentru sentimente, chiar dacă asta se poate întoarce împotriva lor.

 





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Umbra lui Thot de Michael Peinkofer  -Carti bune de citit
  • Vremea Ingerului (seria Cantecele Serafimului 1) de Anne Rice  -Carti bune de citit
  • Misterioasa disparitie a Katharinei Linden de Helen Grant  - Recenzii carti bune
  • Camera Blestemata ( seria Jocul Lupoaicelor 1 ) de Mirelle Calmel  -Carti bune de citit
  • Mataniile de Florence L. Barclay  -Carti bune de citit
  • Escrocheria de Mary Higgins Clark  -Carti bune de citit
  • Philip si ceilalti de Cees Nooteboom  -Carti bune de citit
  • Comori tainuite de Nora Roberts  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.